cum ar fi dacă pământul, iarba, cerul, ploaia ar fi trăite de noi? dacă nu ar fi fenomene sau părţi ale naturii care le putem vedea sau simţi ci le-am trăi pe bune? dacă am trăi luni ploaia, marţi vântul, miercuri ceaţa, joi cerul, vineri iarba, sâmbătă luna şi duminica soarele - ar schimba asta oare legătura pe care o am (sau nu o am) cu oamenii, cu natura, cu mine însumi? ar însemna asta oare că nu mai suntem superiori naturii ci parte din ea? cum ar fi asta defapt - o zi a săptămânii egală cu un fenomen care nu ne e propriu - sau ele ne sunt proptii defapt? ploaia - lacrimi. vântul - agitarea. ceaţa - oboseala. cerul - speranţa. iarba - comuniunea. luna - somnul. soarele - entuziasmul. şi dacă zici că eşti iarbă ştii că eşti în comuniune nu doar cu pământul sau cu planta ci şi cu tot ce poate mişuna în ea, cu toţi care calcă pe ea, cu toată apa care o udă, soarele care o încălzeşte şi vântul care o atinge... şi atunci poţi fi tot şi toţi. atunci poţi empatiza cu universul şi el te poate asculta ca pe o respiraţie a sa... da?
No comments:
Post a Comment