să te gândeşti doar la trecut, zi de zi, un balast insuportabil care se face din ce în ce mai greu, mai apăsător
să aculţi aceeşi muzică, să vezi aceiaşi oameni, să ai aceleaşi gânduri, neîncetat
să priveşti cu ochii goi lumea din jur, ca pe o pictură statică, alb-negru, hipnotizantă
să te fereşti de lumină, să te apropii de tine prin credinţă şi suferinţă
să trăieşti in infern, 24 de ani
şi apoi, într-o zi obişnuită, să găseşti liniştea care te aşteaptă în pat, cuminte, curată, simetrică, resemnată
acea zi să devină noul sens al existenţei tale, noul început
să vezi lumina cu ochii tăi, să fii propria ta muză, să poţi săruta soarele cu ochii in fiecare dimineaţă, să nu iţi mai fie frică de lumina lui, să faci parte din ea
să crezi şi să vezi în viitor un prieten care se apropie de tine zi de zi
să păstrezi speranţa şi să devii tu